Întrevedere a premierului Ponta cu ministrul afacerilor externe al Statului Qatar

Premierul Victor Ponta l-a primit, miercuri, pe ministrul afacerilor externe al Statului Qatar, Khalid Bin Mohammad Al Attiyah, aflat în vizită de lucru în România.

‘În cursul convorbirilor a fost evaluat stadiul relaţiilor româno-qatareze şi progresele înregistrate în concretizarea proiectelor stabilite cu prilejul vizitei premierului român la Doha în luna mai a acestui an. În cursul întrevederii a fost reiterat interesul celor două guverne de a consolida dimensiunea economică a cooperării bilaterale, în special în domeniile energetic, tehnologia informaţiei, investiţii în infrastructura de transport, turism şi agricultură’, informează Executivul într-un comunicat transmis AGERPRES.

Totodată, premierul a apreciat noua dinamică în relaţiile politico-diplomatice şi economice cu Statul Qatar şi a încurajat interesul investitorilor qatarezi pentru oportunităţile de afaceri din România.

‘De asemenea, a avut loc un schimb de opinii privind evoluţiile de securitate din zona Orientului Mijlociu şi a Golfului’, se mai arată în comunicat.

Sursa citată precizează că vizita înaltului oficial străin are loc în contextul împlinirii, la 22 octombrie 2015, a 25 de ani de relaţii diplomatice între România şi Statul Qatar.