Premierul Victor Ponta participă, în Mexic, la Summit-ul Global pentru o Guvernare Deschisă

Premierul Victor Ponta participă miercuri şi joi, în Mexic, la Summit-ul Global pentru o Guvernare Deschisă, ocazie cu care va avea şi o întâlnire bilaterală cu preşedintele Statelor Unite Mexicane, Enrique Pena Nieto, care este în acelaşi timp şi şeful Executivului mexican.

Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Executivului, vizita premierului român are loc la invitaţia preşedintelui mexican, alături de care Victor Ponta va participa la deschiderea lucrărilor Summit-ului.

Pe agenda întâlnirii bilaterale figurează “cooperarea politică şi economică, în domeniul cultural şi al educaţiei, marcarea aniversării a 80 de ani de relaţii diplomatice, precum şi perspectivele actualizării Acordului Uniunea Europeană – Mexic”.

Programul vizitei va mai cuprinde întâlniri cu Ildefonso Guajardo Villarreal, ministrul mexican al Economiei, şi cu reprezentanţi ai Agenţiei Guvernamentale ‘Pro Mexico’. Totodată, vor avea loc discuţii cu conducerea şi reprezentanţii Consiliului Antreprenorial Mexican pentru Comerţ Exterior, Investiţii şi Tehnologie (COMCE), precum şi cu oameni de afaceri mexicani, informează Guvernul.

Vizita are loc în contextul aniversării a 80 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Mexic şi reprezintă prima vizită a unui prim-ministru român în Mexic, în ultimii 25 de ani.

Open Government Partnership (OGP) – Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisă – este o iniţiativă multilaterală lansată la 20 septembrie 2011, în marja Adunării Generale ONU, de Statele Unite şi alte şapte state (Marea Britanie, Brazilia, Indonezia, Mexic, Norvegia, Filipine, Africa de Sud), ce urmăreşte creşterea transparenţei guvernamentale, folosirea noilor tehnologii şi a datelor deschise pentru implicarea cetăţenilor în luarea deciziilor.

Guvernul României s-a alăturat iniţiativei Open Government Partnership (OGP) în anul 2011, afirmând angajamentul ţării noastre de a promova politicile bunei guvernări, proceduri deschise, responsabilitate şi eficienţă, transparenţă decizională în activitatea de guvernare, încurajarea participării civice la viaţa publică şi folosirea noilor tehnologii în administraţie.

Ca o recunoaştere a meritelor sale, România a fost aleasă în Comitetul Director al OGP în iulie 2015, pe baza votului celor 65 de state membre.