Victor Ponta: FMI nu agreează reducerea TVA şi creşterea salariilor în Sănătate şi Educaţie; Guvernul consideră măsurile sustenabile

Premierul Victor Ponta a declarat joi că, în urma vizitei tehnice a delegaţiei FMI, ‘există un punct clar de dezacord’ referitor la deficitul bugetar pentru anii 2016-2017, lucru care reflectă, în opinia prim-ministrului, faptul că FMI nu este de acord cu scăderea TVA şi cu creşterea salariilor în Educaţie şi Sănătate.

‘După vizita tehnică a delegaţiei FMI, există un punct clar de dezacord între Guvernul României şi aceştia – deficitul bugetar pentru anul 2016 şi 2017. FMI susţine că va fi de circa 2,9% din PIB, MFP spune 2,5% – oricum sub plafonul de 3% peste care Comisia Europeană poate interveni conform tratatelor în vigoare (în condiţiile în care multe ţări europene, cel mai recent Spania, şi-au aprobat deja bugetul pe 2016 cu deficite mult peste limita de 3%). Această discuţie tehnică trebuie înţeleasă de cetăţenii ţării, singurii care, în final, pot decide. Sunt de fapt două puncte mari în litigiu (restul sunt secundare şi uşor de rezolvat): 1. FMI nu agreează reducerea TVA prevăzută de Codul Fiscal (nici cota de 9% pentru alimente – deja în vigoare din 1 iunie); 2. nu sunt de acord cu creşterea salariilor cu 25% la Sănătate şi Educaţie’, a explicat Ponta, pe contul său de Facebook.

Premierul afirmă însă că, din punctul de vedere al Guvernului actual, ambele măsuri sunt ‘necesare şi sustenabile’ pentru că aşa se va reuşi menţinerea ritmului de creştere şi dezvoltare economică, ‘cel mai rapid din UE’.

În acest context, Ponta susţine că pentru cetăţenii României exista două opţiuni, ‘exprimate constituţional prin intermediul Parlamentului’, şi anume: ‘menţinerea politicilor actualului Guvern referitoare la TVA şi salarii în Sănătate şi Educaţie’ sau ‘instalarea unui nou Guvern al PNL (susţinut bineînţeles de preşedintele Iohannis) care să ia decizia păstrării cotei de TVA la 24% (inclusiv pentru alimente) şi revenirea salariilor în Sănătate şi Educaţie la nivelul dinainte de creşterea de 25%! (deci tăierea practic a salariilor ca în 2010 sau amânarea, fiind vorba de legi deja în vigoare)’.

Potrivit şefului Guvernului, prin asemenea tăieri ‘deficitul bugetar pe 2016-2017 va scădea spre 1%, ceea ce evident va fi agreat de FMI’, dar cu consecinţe pe care el personal le consideră ca ‘fiind de natură să aducă România înapoi la anul 2010!’.

‘Eu şi Guvernul pe care îl conduc ne-am exprimat foarte clar asupra viziunii necesare României pentru a se dezvolta în continuare aşa cum a reuşit în ultimii 4 ani! Până la alegerile parlamentare din noiembrie 2016 (este evident că anticipate nu mai pot avea loc acum) este dreptul liderilor partidelor parlamentare să decidă asupra acestor subiecte fundamentale pentru ţara noastră!’, a conchis premierul.