Victor Ponta: Guvernul adoptă o OUG care dă dreptul ISU să închidă localurile

Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă care dă dreptul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă să închidă, pe loc, localurile care nu respectă legislaţia privind protecţia la incendii, a anunţat premierul Victor Ponta, marţi, la începutul şedinţei Executivului.

“Astăzi, din punct de vedere legislativ, vreau să modificăm prin ordonanţă de urgenţă şi să clarificăm competenţa legislativă. (…) Adoptăm ordonanţa de urgenţă prin care dăm putere direct celor de la ISU, nu autorităţi locale, nu altcineva, să verifice aceste localuri în care au loc acţiuni care implică foarte multă lume, să le verifice din punctul de vedere al respectării condiţiilor privind protecţia împotriva incendiilor şi a catastrofelor şi să ia pe loc măsura închiderii acestora, sigilare, până la momentul la care îşi îndeplinesc condiţiile”, a declarat prim-ministrul.

Ponta a precizat că actul normativ are un singur articol potrivit căruia ISU poate închide pe loc, cu sigiliu, un local sau club care nu respectă legislaţia în materie până la remedierea situaţiei.

“O să punem la dispoziţie şi textul ordonanţei. (…) Este un singur articol care dă dreptul legal celor de la ISU să închidă, cu sigiliu, cum ştie să facă ANAF-ul când e cazul, acele localuri şi cluburi care pun în pericol viaţa celor care participă (la diverse evenimente – n.r.), până la momentul la care îşi îndeplinesc condiţiile. Şi le îndeplinesc, foarte bine, se redeschid. Nu vrea nimeni să oprească cluburile şi discotecile din România. Vrem să oprim cluburile şi discotecile care au potenţial de a deveni cimitire, cum s-a întâmplat vineri seara”, a arătat premierul.

El a subliniat că în cazuri speciale trebuie luate măsuri speciale.

“Pe de o parte, avem iresponsabilitate şi lăcomie din partea celor care desfăşoară activităţi comerciale în care sunt implicaţi foarte mulţi oameni. Pe de altă parte, măsurile dure nu putem să le lăsăm doar la autorităţile locale, pentru că nu au capacitatea de a le implementa”, a susţinut Ponta.