Victor Ponta: Guvernul va aproba, miercuri, ordonanţa privind amnistia fiscală

Premierul Victor Ponta a anunţat că Guvernul va aproba, în şedinţa de miercuri, ordonanţa referitoare la amnistia fiscală pentru persoane fizice şi juridice.

“Miercuri (va fi aprobată ordonanţa – n.r.). (Proiectul – n.r.) a fost o săptămână în dezbatere. Am discutat şi cu Coaliţia pentru Dezvoltarea României şi cu toţi ceilalţi”, a declarat Victor Ponta, luni, înainte de şedinţa conducerii PSD, care are loc la Palatul Parlamentului.

Potrivit lui Ponta, în urma aplicării acestor măsuri, “se încasează mult mai mult la buget” decât prin impunerea unor penalităţi.

“Nu scutim pe nimeni de plata taxelor şi impozitelor. Toată lumea trebuie să şi le plătească. Nu scutim de plata dobânzilor, ele se plătesc. Vorbim, practic, de un stimulent. Eu cred că vor fi foarte multe companii şi persoane fizice care pot să acceseze acest stimulent şi anume: dacă îţi plăteşti de acum încolo, până în martie, zi de zi, taxele la zi, dacă plăteşti principalul, nu te mai pun să mai plăteşti acele penalizări la penalizări. (…) Cu penalizări la penalizări la penalizări, ajungem în faliment şi, în loc să am o firmă care îşi plăteşte toate datoriile la zi şi dobânda, o să am o firmă în faliment”, a explicat premierul.

El a adăugat că se are în vedere şi găsirea unui sistem de recompensare a bunilor platnici.

Potrivit proiectului, contribuabilii cu datorii la stat la 30 septembrie 2015 vor putea beneficia de ştergerea penalităţilor de întârziere la plată dacă îndeplinesc cumulativ mai multe condiţii, una dintre acestea fiind achitarea restanţelor până în martie 2016.