Victor Ponta: Rectificarea bugetară va fi una pozitivă şi ne va păstra în ţintele stabilite

Rectificarea bugetară care se va discuta vineri, într-o şedinţă specială de Guvern, se înscrie în ţintele asumate şi în cele convenite cu instituţiile financiare internaţionale, inclusiv în ceea ce priveşte deficitul, al cărui nivel ar urma să se situeze la 1,86 la finele anului, a declarat, marţi, premierul Victor Ponta.

‘Rectificarea bugetară ne va păstra în toate ţintele pe care le-am stabilit şi în bugetul de stat şi cu instituţiile financiare internaţionale. 1,86 (deficit – n.r.) va fi, da? În condiţiile în care acum încă avem excedent bugetar, măcar să putem să cheltuim toţi banii, nu pe salarii, ci pe zonele de proiecte ca să ajungem la 1,86, pe investiţii locale, pe investiţii publice’, a afirmat Ponta, la începutul şedinţei săptămânale a Executivului.

Prim-ministrul a precizat că şedinţa de Guvern ordinară a fost devansată cu o zi, urmând ca miercuri şi joi să se discute în cadrul Guvernului, dar şi al coaliţiei de guvernare detalii privind rectificarea bugetară.

‘Facem şedinţa astăzi, marţi, pentru că mâine şi poimâine vreau să definitivăm şi în cadrul Guvernului şi împreună cu coaliţia politică care ne sprijină rectificarea care va avea loc vineri’, a explicat Ponta.

Premierul a indicat că şi această rectificare bugetară va fi una pozitivă. ‘Avem bani mai mulţi decât au fost prevăzuţi în legea bugetului. Este meritul ANAF-ului în primul rând, care a combătut evaziunea fiscală şi meritul politicilor noastre pe care le-am aprobat’, a spus Victor Ponta.

El a afirmat că reducerea TVA la 9% la produsele alimentare a determinat încasări mai mari la buget, decât s-ar fi înregistrat dacă era păstrată la 24%.

‘Deci, e o rectificare pozitivă, rectificare în care cam toate cererile pe care le-aţi făcut pentru salariile la medici, pentru Transporturi, pentru încălzire, pentru autorităţi locale, cam tot ceea ce aţi cerut, slavă Domnului, am putut să punem în practică. Şi, evident, acum toată lumea s-a obişnuit cu normalul, nu e niciun fel de problemă cu salariile, funcţionarea instituţiilor. Acum câţiva ani era o excepţie şi ne bucuram când erau. Acum a intrat în normalitate şi acesta este lucrul cel mai important’, a subliniat Ponta.