Cei care își riscă viața pentru siguranța noastră merită mai mult decât promisiuni goale. Eu nu vin cu lozinci. Eu vin cu fapte.
În 2015, sub guvernarea mea, am adoptat Legea nr. 223 privind pensiile militare de stat – o lege fundamentală, menită să repare nedreptățile comise ani la rând împotriva celor care au slujit sub drapel. A fost un act de respect real, nu un gest simbolic. Prin această lege, militarii și polițiștii au fost repuși în drepturi. Le-am recunoscut contribuția, sacrificiul, și am consfințit prin lege un sistem de pensii care ține cont de natura specială și riscantă a meseriei lor.
Și astăzi, când unii vor să „reformeze” sau chiar să anuleze această lege sub pretextul echității, eu spun răspicat: nu voi permite distrugerea drepturilor câștigate! Nicio reformă nu poate trece peste demnitatea celor care au apărat țara sau au intervenit în situații de criză.
Am demonstrat deja ce înseamnă respect instituțional real:
- Am crescut soldele și salariile în sistemul de apărare și ordine publică;
- Am susținut recalcularea pensiilor;
- Am investit în modernizarea dotărilor și în infrastructura unităților militare și MAI;
- Nu am tratat niciodată oamenii în uniformă ca pe niște cheltuieli bugetare, ci ca pe fundamentul siguranței naționale.
Și nu mă opresc aici. Ca președinte, voi garanta următoarele:
- Salarii decente, care reflectă riscurile și misiunile asumate;
- Echipamente moderne, de la uniforme și armament până la dotări IT și mijloace de intervenție eficiente;
- Condiții de muncă umane: cazărmi, sedii, poligoane și infrastructură demnă de secolul XXI;
- Indexarea corectă a pensiilor, legată de inflație și realitatea economică, nu de toanele unor miniștri ai finanțelor rupți de realitate;
- Stoparea discriminării între generații – aceeași funcție și grad, aceeași pensie, indiferent de anul ieșirii din activitate.
Respectul pentru uniformă nu se arată doar la parade și ceremonii festive. Se arată în legi corecte, în politici coerente și în acțiuni concrete. Eu nu mă tem să spun că militarii și polițiștii trebuie tratați ca elitele statului, nu ca o povară bugetară.
Cât timp voi fi la Cotroceni, statul român nu își va mai bate joc de militari și polițiști. Nu vor mai fi băgați în aceeași categorie cu pensiile speciale acordate pe pile. Ei nu au cerut favoruri, au cerut doar respect pentru datoria făcută.
Și îl vor primi. Asta nu e o promisiune electorală, este o garanție.